Când aveam unu-şi-douăzeci de ani
Am auzit un om bun zicând:
”Dă coroane, şi lire, şi guinee,
Dar nu-ţi da inima altuia;
Dă perle şi rubine,
Dar lasă-ţi liberă imaginaţia”,
Dar aveam unu-şi-douăzeci de ani,
Niciun folos să vorbeşti cu mine.
Când aveam unu-şi-douăzeci de ani
L-am auzit spunând iar:
”Inima din adâncurile ei
Să n-o dăruieşti niciodată în zadar,
Fiindcă urmează suspine-nşiruite
Şi suferinţe nesfârşite.”
Şi-acum am doi-şi-douăzeci de ani
Şi, vai, e-adevărat, e-adevărat.
A. E. Housman, “When I Was One-and-Twenty”
Translation mine












